Dezvoltarea personala


Dezvoltarea personală este un concept folosit la scară largă și se referă la procesul de auto explorare și de dezvoltare a unor abilități specifice, în încercarea de ne îndeplini potențialul propriu. Este procesul continuu de a ne cunoaște mai bine și înțelege pe noi înșine și de a încerca să îmbunătățim ceea ce nu funcționează foarte bine.

A înțelege faptul că avem unele lipsuri și că nu suntem perfecți nu este un lucru rău. Dimpotrivă, este o atitudine matură și sănătoasă de a ne raporta la noi înșine. Iar această atitudine stă la baza unei vieți mai împlinite, a unor relații mai satisfăcătoare, a succesului și a fericirii.
Nu multă lume este conștientă de importanța acestui demers. Câtă atenție i-a fost acordată subiectului la școală, acasă sau la serviciu? Societatea pune accentul pe altfel de realizări, precum cea academică sau profesională.

Printre beneficiile dezvoltării personale se numără faptul că te poate ajuta să te cunoști mai bine și să înțelegi cum funcționezi, să-ți stabilești scopuri noi în viață, să înveți să iei decizii mai eficient, să-ți gestionezi mai bine timpul, să îți dezvolți abilitățile de a face față stresului, problemelor, schimbărilor, să îmbunătățești relațiile cu oamenii din jur, să trăiești o viață echilibrată, să ai grijă de sănătatea ta.

Practic, dezvoltarea personală te ajută să reduci distanța dintre unde te afli acum și unde ai vrea să fii. Și asta începe cu decizia de a investi în cea mai importantă resursă pe care o ai - persoana ta, iar recompensele sunt uriașe.
Mai concret, se lucrează pe îmbunătățirea abilităților de comunicare, rezolvare de probleme, managementul timpului, cultivarea fericirii, luare de decizii, creșterea satisfacției cu propria viață, dezvoltarea diverselor abilități și îmbunătățirea oricăror alte aspecte care necesită asta.

În final, am să folosesc metafora următoare pentru a te ajuta să îți imaginezi mai bine la ce mă refer. Imaginează-ți că împlinirea personală este ca un puiet de care trebuie să ai grijă. Dacă îi dai o cantitate suficientă de apă, îl pui la lumină și îi fertilizezi periodic solul, el va crește armonios și se va transforma într-un arbore frumos. Dacă îl neglijezi și nu îi dai nutrienții de care are nevoie, va crește strâmb și probabil într-un final se va usca.
Viața e mult mai înfloritoare și satisfăcătoare atunci când lucrăm cu noi înșine.

Pentru o programare sau orice alte informații, click aici.



Colaboratori